Lăsaţi-mă să dorm.

E bine-n gara ca miroase-a dor

I suppose I should write up an intro of some kind before I start posting my deepest and darkest thoughts, feelings and ideas. But the fact of the matter is that I am too lazy to do so. I will, however, warn you all that this blog will change languages from English to Romanian and others at times, depending on the mood or the target audience.

Şi totuşi, am zis că nu mă mai apuc de bloguri, dar uite-mă la al doilea deja… se vede că m-a cuprins plictisul din nou. Dar ce să zic? Dacă lumea insistă… Aş vrea să-i mulţumesc Denisei, a cărei idee a fost să mă apuc de blogul actual. Alexandrei, care a contribuit la lansarea primului, lui Vlad care mi-a aspru criticat- dar şi apreciat, de ce să fiu rau ?- blogul cel dintâi, Andreei şi Oanai care m-au sâcâit dar şi sprijinit în orice tâmpenie mi-a fi venit să fac şi-mi trimit mereu site-uri cu bloguri idioate dar amuzante. Şi aş putea să le mai mulţumesc multora şi multora... părintilor ca şi-au făcut de cap în noaptea în care am fost conceput, lui Yehova cel-de-sus că mi-a dat inspiraţia de a scrie, dar mă opresc aici. Cafeaua nu-mi dă voie să scriu mai mult.

Dar n-am uitat nicicum acea trecută zi, când stăteam ascuns într-un vagon cam gri şi lenevind comod în scaun CFRist, priveam spre-un soare răsarind cam trist de după dealuri verzi înalte, când visam conquistadori şi multe alte. Listam atent, minuţios, detalii fără de folos, despe ce şi când şi cum, ce-am să uit, ce am să pun în minte să pastrez pe drum, şi ce-as vrea să prefac în scrum.

Parinţi, prieteni, cafenele, Bucureştiul plin de schele... Cluj, Sibiu şi Sighişoara, trenul lung spre Timişoara, aburi de cafea şi fum, ore-ntregi în tren pe drum, străzi pustii medievale, cântec ţigănesc de jale, plaiurile mioritice, înjurături cu diacritice, codrii verzi cu pădurari, manelişti si cocălari, Gheorghe Andrei la treişpe-paişpe, Avramescu face vraişte prin politici si politic, tot Românu-a rămas critic, Răduleasca cea frumoasă pe Marin o face grasă şi Vadim iar candidează, România doarme trează.

Când la toate mă gândesc... nu, nu-mi vine sa jelesc. N-am să scriu aici o Doină, jale tristă fără noimă. Doar aş vrea acum să dorm, hai... lăsaţi-mă sa dorm, c-am obosit. Inspiraţia... s-a veştejit, şi m-a luat un somn aşa de dulce, şi departe tot mă duce. Şi ma ia, aşa, un dor...

Hai, lăsaţi-mă să dorm.