De când am ajuns aici mi se pare tot mai mult că sunt intr-un film Western... dar unul din ăla ieftin. Astăzi povestea sună în felul următor: cowboy-ul nostru (adică eu) călătoreşte spre Vest şi îşi vede de-ale lui, iar şeriful cel rău din Est (adică un anume stimat decan al cărui nume nu-l voi menţiona) se crede Clint Eastwood şi vrea să-l spânzure pe cowboy că s-a trezit să plece.
Ceea ce în sine nu ar fi atât de pervers dacă secretara respectivului şerif nu mi-ar fi spus înainte acel clasic "nicio problemă" (cu noua ortografie cu tot) "se face o cerere şi imediat se rezolvă tot". Numai ca apoi să-ţi spună stimabilul că "păi, ştii... de fapt, nu prea se poate." Indolenţa şi sictirul lor pur şi simplu te scârbeşte, şi felul lor pervers de a-ţi spune că totul e bine în timp ce îţi sapă groapa. Zâmbind, încă.
Nu pretind că aşa ceva ar fi strict marca România. Se întâmplă şi în alte locuri, firesc. Dar nu aşa. Îndrăznesc să cred ca nu toate Universităţile îşi tratează studenţii cu atâta lipsă de respect. E clar... nu s-a schimbat nimic. "Noua generaţie" de profesori cu diplomele lor de Sorbona şi Oxford (aiurea) rămân fideli aceluiaşi sistem patriarhal în care studenţii sunt nimic mai mult decât o masă de sclavi ce trebuie să venereze "regimul" si să preaslăveasca fieşicare cuvânt al profesorilor... şi trăzni-l-ar Necuratul pe ăl de îndrăzneşte să pună vreo intrebare. În bănci cu mâinile la spate, vă rog!
Revenind la ce spuneam data trecută... cum să-ţi fie dor de aşa ceva?
Tovarăşul meu Eugen mi-a pus o întrebare bună în timp ce discutam respectiva temă.
(Ca să ne înţelegem cu toţii, Eugen este un "bătrân" prieten, amândoi fiind trecuţi prin "experimentul Reşiţa", aşa-numita Olimpiadă de Engleză... tabară comunistă într-o limbă străina pentru cunoscători.)
Ataşez conversaţia noastră de ieri:
Eugen: intrebare la care stiu deja raspunsu da vreau sa te vad cum il "ornezi"...
Eugen: how much (if at all) do you miss Romania?
Ian: Mai... de Romania mi-e dor si cand sunt in Romania, deci nu se pune intrebarea. Sunt unele lucruri din tara de care nu-mi este dor, si cateva care, intr-adevar, imi lipsesc.
Eugen: well...didn't see that one coming
Eugen: si ce'anume din Romania iti lipseste?
Ian: Uite, de exemplu, mi-e dor de Resita, mi-e dor de Sighisoara, de noptile dormite sub cerul liber pe un pat de PET-uri si cutii de bere pe post de perna. Mi-e dor de nopti in jurul focului de tabara cantand Margineanu si varianta "urlata" de Nothing Else Matters
Eugen: hmm...inteleg
Eugen: ti'e dor insa doar de o foaaaaaarte mica particica a ceea ce e Romania
Eugen: eu...ajung sa resping tara asta pe zi ce trece...am ajuns la concluzia ca aproape oriunde e mai bine decat aici
Ian: Da, dar vezi tu... acea "foaaaaaarte mica particica" e ceea ce face Romania interesanta... ca si oricare alta tara, de altfel.
Eugen: hmm...da...impreuna cu dobitocii din ea.
Habar n-ai, Eugene, cât de bine ai nimerit-o cu ultima remarcă.
Mă gândesc iar la cuvântul ăsta cu care românu' se mândreşte atât de mult... "dor". Cum că, vezi Doamne, n-ar mai fi altul la fel în nicio limbă. Asta să le-o spuneţi copiilor voştri în liceu, dacă vreţi să n-aibă habar de lumea în care trăiesc.
Zicea un român tras de Ţepeş în ţeapă (într-o operă de Marin Sorescu), cum că ar fi găsit un echivalent în turceşte pentru "dor". Acest român ţepuit i-ar fi spus tatălui său că-i e dor de el... la care tatăl răspunde "hai sictir!". Deci, traducere liberă română-turceşte... dor = sictir. Atât de adevărat!
Ce dor, nene... ce dor? Hai sictir!
"Dar de-o vreme simt că se topeşte sila-n deznădejde
Si mă tem... de sictirul care mă-nveleşte
Şi de lipsa oricărui îndemn"
- Tudor Gheorghe
Si mă tem... de sictirul care mă-nveleşte
Şi de lipsa oricărui îndemn"
- Tudor Gheorghe
No comments:
Post a Comment